Cum comunicam oamenilor despre oameni – in sfera dizabilitatii

iulie 24, 2014 la 7:04 am | Publicat în CE POT FACE EU PENTRU COMUNITATE, Cum ne vad ceilalti, LUMEA IN CARE TRAIESC, Resursa in societate, Viata in fotoliul rulant | Lasă un comentariu

interviu“După cum bine știm, problematica persoanelor cu dizabilități ia amploare pe zi ce trece, și vedem de la caz la caz, oameni care sunt tot mai mult prinși în această neputință care îi macină mereu. Fie că au rămas așa din cauza unui accident, fie că așa s-au născut, ei trăiesc într-o lume total diferită de cea a oamenilor normali. Nu de foarte mult timp, ei beneficiază de servicii specializate la centre de acest gen, însă este prea puțin pentru ei mai ales că în România, ajutorul pentru persoanele cu dizabilități este puțin și abia dacă le ajung pentru un trai mai puțin spus decent”.

Am preluat acest fragment dintr-o ştire online, întrucât formularea este tipică, majoritatea jurnaliştilor utilizând-o în relatările lor despre problematica handicapului.

Expresia “după cum bine ştim” nu lasă loc nici unei îndoieli. Conform acesteia, cititorul conştientizează că TOATE persoanele cu dizabilităţi au caracteristicile menţionate în primele rânduri şi aplică informaţia însuşită ori de câte ori vine în contact cu o astfel de persoană.

Dacă nu aş avea o dizabilitate şi nu aş cunoaşte îndeaproape realitatea, în calitate DOAR de cititor, aş fi înspăimântată de cele citite.

Având însă o dizabilitate NU mă înspăimânt, însă resimt profund efectele generate de cuvintele citite în conştiinţa oamenilor cu care vin în contact: şcoala mă respinge, angajatorul mă ignoră, vecinul se oferă să-mi fie tutore în schimbul locuinţei, enoriaşii bisericii îmi întind în grabă un bănuţ umilindu-mă, şoferul autobuzului pleacă în trombă – deşi are obligaţia să coboare rampa atunci când conduce un mijloc de transport public adaptat utilizatorilor de fotolii rulante etc.

Gesturile acestor oameni par cât se poate de fireşti, dacă le raportăm la imaginea creionată în primul fragment. “Fireşti” pentru mulţime… Pentru orice persoană cu dizabilităăţi, însă, aceste atitudini sunt NEfireşti, conturând nimic altceva decât o înlănţuire de SITUAŢII DISCRIMINATORII.

“După cum bine este ştiut…” Asociaţia IHTIS gestionată de o persoană cu deficienţe fizice asociate, sărbătoreşte sâmbătă, 26 iulie 2014, un deceniu de activism civic în domeniul socio-cultural.

10 premii la nivel naţional pentru tot atâtea proiecte implementate, mă îndreptăţesc a afirma că persoanele cu dizabilităţi:

  • NU au ca şi caracteristică generalizată neputinţa care le macină;
  • NU trăiesc într-o lume total diferită de cea a oamenilor normali;
  • NU au un mod de viaţă mai puţin decât decent…

Unde se întâmplă să nu fie aşa, jurnalistii sunt militanţii pe care orice grup vulnerabil poate conta. Succesul campaniilor IHTIS nu ar fi fost atât de uşor de obţinut dacă APC Europe Direct, STIRI BT, TELE’M BT  sau DorohoiNews nu ne-ar fi fost alături pe parcursul celor 10 ani.

NU toţi elevii cu deficienţe învăţă astăzi în şcoli de masă – dar cei care au fost mediatizaţi, astăzi sunt lăsaţi să înveţe; NU toţi tinerii cu deficienţe pot ocupa funcţii de răspundere – dar cei care POT munci, astăzi sunt lăsaţi să muncească; NU toţi adulţii cu deficienţe pot să se auto-reprezinte, dar cei care şi-au dorit să se bucure de aceleaşi drepturi cetăţeneşti, ca toţi ceilalţi, au reuşit DATORITĂ MASS-MEDIEI.

Ca şi reprezentant IHTIS, fără a avea vreo pregătiere în domeniul jurnalistic, am început timid în 2008, să descriu latura pozitivă din sfera dizabilităţîi.  Încurajarea de a deveni blogger a apărut printr-un proiect al Centrului de Jurnalism Independent Bucureşti, câştigat de Asociaţia IHTIS. Misiunea asumată atunci, de a folosi “Blogul – ca mijloc de advocacy”, însumează astăzi peste 400 de articole postate. http://asociatia-ihtis.ro/.

La zi aniversară, Asociaţia IHTIS apreciază în mod deosebit iniţiativa APC Europe Direct pentru alegerea temei: “Cum comunicăm oamenilor despre oameni”, dezbateri ce vor avea loc la Ipoteşti, în perioada 25 – 27 iulie.

Comunicarea este arta de a trăi… de aceea, chiar şi lupta împotriva discriminării trebuie creionată frumos şi demn în beneficiul întregii comunităţi.

Mihaela Mihăescu / Blogger As. IHTIS

Iuliana Nacu, presedinte SIP Botosani – o atitudine greu de definit…

aprilie 7, 2014 la 1:06 pm | Publicat în Cum ne vad ceilalti, Invata sa ma accepti!, LEGI SPECIALE | Lasă un comentariu

elev scoala specialaSindicatul Învatamantului Preuniversitar Botosani – IMPOTRIVA unui proiect de lege – initiat de Coalitia „O SINGURA VOCE PENTRU DIZABILITATE”, care interzice segregarea copiilor cu dizabilitati in unitati de invatamant distincte.

A se urmari..

http://stirileprotv.ro/stiri/social/toti-copiii-egali-in-scoala-propunerea-de-lege-a-coalitiei-o-singura-voce-pentru-dizabilitate.html

O opinie personala, solicitata de STIRI.BT….

2

… a generat o serie de comentarii neasteptate…

3

4

5

Este  evident ca nu initiativa celor 30.000 de sustinatori ai proiectului de lege a „deranjat” comunitatea ci, doar punctul meu de vedere… Reactiile vin exact la momentul oportun,  Proiectul „ETICHETAT VULNERABIL – GANDESC RESPONSABIL” – pliandu-se perfect pe dialogul purtat „la scena deschisa”.

Datorita multor asemenea opinii exprimate de reprezentantii eleviilor cu Cerinte Educative Speciale din Botosani, acestia nu vor mai avea statutul de „beneficiari” ai proiectelor IHTIS. Incluziunea scolara cu „SANSE EGALE” este un DREPT FUNDAMENTAL, pe care noi il respectam si aparam in cunostinta de cauza.

Mihaela Mihaescu

Mediul social in opinia adolescentilor

iunie 1, 2013 la 6:14 pm | Publicat în Cum ne vad ceilalti, Proiecte IHTIS, SONDAJ IHTIS | Un comentariu

Am ales aceasta zi, de 1 iunie, pentru prezentarea opiniilor a 6 liceeni, care se despart de copilarie si pornesc in viata adulta cu propriile ganduri raportate la aspectele pozitive si negative ale comunitatii. Acestia au raspuns unui set de 18 intrebari, reflectand asupra statutului lor social dar, mai cu seama, al semenilor cu dizabilitati.

2 mai foto 2

Iata intrebarile adresate acestora si raspunsurile primite…

1. Ce reprezinta comunitatea in opinia dumneavoastra?
a. Spatiu de dezvoltare.
b. Spatiul meu de dezvoltare, de desfasurare.
c. Locul in care o persoana se manifesta si se dezvolta.
d. Un loc unde ne-am putea dezvolta dpdv social.
e. Locul in care ma dezvolt, dar poate constitui si o piedica in dezvoltarea mea.
f. Frana in dezvoltare.

2. Care sunt aspectele pe care le apreciati si de care va bucurati in mod deosebit in comunitatea in care traiti?
a. Acceptarea fiecarei persoane asa cum este.
b. Oportunitatile pe care le am in activitatile personale de petrecere a timpului liber.
c. Spectacole, activitati culturale si de socializare.
d. Spectacole, activitati desfasurate cu scop bineintentionat.
e. Spectacole, activitati culturale, conferinte.
f. Modalitatea de petrecere a timpului liber.

3. Exista si aspecte care nu va plac in comunitatea dumneavoastra? Care anume?
a. Disconfortul creat de comportamentul anumitor persoane.
b. Oamenii cu un comportament agresiv, necivilizat.
c. Comportamentul persoanelor care nu respecta regulile.
d. Persoanele al caror comportament deranjeaza comunitatea.
e. Comportamentul persoanelor din jur, dar si curatenia ce tine de mediu.
f. Comportamentul persoanelor certate cu bunul simt.

4. Sunteti dispus sa va implicati voluntar spre imbunatatirea aspectelor care nu va plac?
a. Da.
b. Da, sunt dispusa.
c. Da, sunt dispusa sa ma implic in actiuni de voluntariat pentru a ajuta comunitatea in care traiesc.
d. Intotdeauna este bine sa te implici in a ajuta pe cineva din placere, nu din obligatie. Da, as accepta.
e. Da.
f. Da, in functie de timpul disponibil si nevoile societatii.

5. Cum va simtiti in prezenta semenilor cu dizabilitati din comunitatea dumneavoastra?
a. Confortabil.
b. Ma simt stanjenita… uneori ma fac sa ma simt recunoscatoare pentru ceea ce sunt.
c. Ma simt stanjenita la inceput, dar ma adaptez imediat.
d. Persoanele cu dizabilitati se simt marginalizate, noi trebuie sa le integram in comunitatea noastra.
e. Ma simt oarecum diferita, putin retrasa, insa incerc sa ii accept si sa ma complac situatiei.
f. Ii accept asa cum sunt.

6. Ce stiti despre acest segment de populatie? Considerati ca traiesc intr-un mediu suportiv, prietenos, constructiv?
a. Sunt marginalizati.
b. Sunt marginalizati in societate.
c. Sunt marginalizati, respinsi, oamenii nu sunt dispusi sa accepte o persoana diferita.
d. Da, dar neavand prea multe avantaje (facilitati).
e. Sunt marginalizati, respinsi de cei din jur.
f. (este necesara) Adaptarea lor la mediul in care traiesc.

2 mai foto 9

7. Care ati observat ca sunt valorile cele mai importante dupa care se orienteaza tinerii cu dizabilitati?
a. Insertia sociala.
b. Cei mai multi cauta acceptarea, integrarea si afectiunea celor din jur.
c. Intelegerea cu cei din jur, vor sa fie acceptati siu integrati in societate.
d. Lucrurile materiale, ceea ce nu au parte; vor sa fie acceptati in comunitate.
e. Doresc sa fie acceptati de ceilalti, dar si alimentatia (le lipseste).
f. De cele mai multe ori sunt marginalizati sau se auto-izoleaza.

8. Din ceea ce exprima ”glasul” societatii prin mass-media, cum este perceputa viata tinerilor cu dizabilitati?
a. Cu dificultati de invatare.
b. Se sustine incurajarea acestor tineri dar nimeni nu face ceva concret in aceasta privinta.
c. Se izoleaza; vorbe multe, dar fapte putine din partea societatii.
d. Traiesc in izolare, desi mass-media vorbeste de integrare.
e. Ei sunt mereu izolati.
f. Dificultati de adaptare / integrare.

9. Cunoasteti / respectati drepturile semenilor cu dizabilitati? conceptul “sanse egale” ce reprezinta in opinia dv?
a. Da, cunosc drepturile lor si respect conceptul de “sanse egale”.
b. Majoritatea oamenilor cunosc conceptul “sanse egale”, dar foarte putini il si aplica.
c. In mare parte cunosc anumite drepturi ale persoanelor aflate in aceasta situatie: a avea aceleasi sanse.
d. Cred ca persoanele cu dizabilitati ar trebui sa fie considerate egale din toate punctele de vedere.
e. Conceptul reprezinta relationarea, angajarea lor, incercarea de a le ajuta.
f. Stiu ca ar trebui sa li se ofere “sanse egale” de cele mai multe ori.

10. Discriminarea apare cand oamenii sunt tratati diferit. De ce credeti ca dizabilitatea genereaza prejudecati discriminatorii?
a. Posibil din cauza aspectului fizic si al dificultatii lor de relationare.
b. Aceste prejudecati se nasc din faptul ca ei sunt vazuti ca oameni inferiori, fara posibilitati de realizare.
c. Mass-media impune un anumit tipar de frumusete, iar oamenii sunt influentati de catre acesta.
d. Dizabilitatea duce spre discriminare, astfel incat educatia, relatiile dintre oameni sunt diferit tratate.
e. Din cauza tiparului impus de mass-media.
f. Cred ca uneori e o falsa (nemotivata) discriminare.

11. Cum credeti ca poate fi eliminata gresita tendinta de a considera ca orice dizabilitate fizica implica obligatoriu si un retard psihic?
a. Schimband mentalitatile celor din jur.
b. Oamenilor ar trebui sa li se dea mai multe posibilitati de interactionare cu aceste persoane.
c. Informarea corecta a societatii prin campanii si actiuni de voluntariat.
d. Am intalnit personal oameni care au o dizabilitate fizica, dar care au un comportament de remarcat, de respectat.
e. Actiuni voluntare (de voluntariat).
f. Prin relationare cu ei.

12. 1.621 copii cu dizabilitati din Jud. Botosani NU au dobandit in acest an statutul de elev, dintre acestia peste 1000 avand IQ normal. Cum poate fi imbunatatita realitatea existenta?
a. Familia naturala are o vina, trebuie sa luptam pentru drepturile persoanelor cu dizabilitati.
b. Imbunatatirea acestei realitati depinde de fievare om in parte, insa schimbarea generala de mentalitate este greu de obtinut.
c. Consiliere, schimbarea mentalitatii.
d. Consider ca ar trebui sa le fie data macar o sansa acestor persoane, pentru a se afirma si a arata ce pot face.
e. Familia are o parte din vina.
f. Institutiile educative trebuie sa depuna mai mult efort pentru a-i sprijini.

13. Simtiti ca traiti intr-o lume in care aveti posibilitatea sa va dezvoltati continuu talentul si abilitatile care va reprezinta?
a. Intr-o mica masura.
b. Lumea in care traim nu sustine indeajuns dezvoltarea tinerilor, ci incurajeaza concurenta excesiva.
c. In primul rand, depinde de ambitia fiecaruia dintre noi.
d. Comunitatea mi-a dat pana acum posibilitatea de a ma dezvolta, dar nu spre performanta ci, doar un minim (necesar).
e. Da, traiesc intr-un mediu in care ma pot dezvolta, dar depinde si de ambitia fiecaruia.
f. In mica masura.

14. Care sunt aspiratiile, dorintele, nevoile si trebuintele dumneavoastra in raport cu societatea in care locuiti?
a. De cele mai multe ori societatea ne franeaza.
b. As vrea sa studiez Dreptul, dar sunt ingrijorata in legatura cu putinele locuri de munca disponibile.
c. Realizaerea in viata: familie si cariera; sanatate.
d. Aspiratii spre domenii accesibile in comunitate; nevoia de cultura, plimbare prin natura…
e. Imi place sa invat, as vrea sa fac Medicina, dar sunt multe lucruri care ma impiedica.
f. Societatea, de cele mai multe ori, le franeaza.

15. Considerati ca aspiratiile, dorintele, nevoile si trebuintele tinerilor cu dizabilitati difera de ale dumneavoastra? Justificati raspunsul.
a. Nu, decat ca ei nu sunt sprijiniti sa si le apere.
b. Au si ei aceleasi aspiratii ca si restul, doar ca, din pacate, sunt mult mai putin sprijiniti.
c. Nu difera de ale noastre, dar sunt mai greu de realizat.
d. Da, aspiratiile acestor tineri difera, deoarece nu cred ca au capacitatea sau posibilitatea de a desfasura anumite activitati.
e. Da, au si ei drepturi, doar ca nu sunt valorificate fata de celelalte persoane.
f. Avem aspiratii egale dar si diferite.

7

16. De ce anume considerati ca este nev\oie pentru crearea unui mediu propice evolutiei pe toate planurile a tinerilor cu si fara dizabilitati?
a. Crearea unei societati care sa accepte pe fiecare asa cum e.
b. Crearea unui mediu propice evolutiei tinerilor este importanta pentru ca ei reprezinta viitorul tarii, generatia urmatoare.
c. O societate mai intelegatoare, care sa sara in ajutorul tinerilor pentru ca ei sunt viitorul.
d. Este nevoie de timp, rabdare, bani, creatie, imaginatie, lucruri materiale etc.
e. Persoane mai intelegatoare, care sa ii accepte.
f. Acceptarea fiecarei persoane asa cum este.

17. Institutia in care va desfasurati activitatea este accesibilizata corespunzator?
a. Intr-o mica masura.
b. Da.
c. Da.
d. Nu in totalitate.
e. Da.
f. Relativ.

18. Daca ati avea sansa sa transmiteti un mesaj semenilor cu dizabilitati, care ar fi acela?
a. Sa lupte pentru drepturile lor.
b. Sa creada in fortele proprii, sa munceasca pentru ce-si doresc si pentru a schimnba parerea celorlalti despre ei.
c. Sa fie ei insisi si sa nu puna la suflet rautatile celor din jur.
d. Sa nu se simta diferiti si sa aiba incredere ca si ei pot ajunge undeva, indiferent de posibilitati.
e. Sa fie fericiti.
f. Sa lupte …

Paul, Maria, Dana, Lavinia, Laura, Lucian – au facut o succinta descriere a comunitatii. Fiecare raspuns a pus in cantar mediul social favorabil sau nu, accesibil mai mult sau mai putin, in care deseori este impus un anumit tipar de frumusete, oamenii fiind influentati mediatic de catre acesta.
Insa, mesajele generate de ultima intrebare sunt optimiste, tinerii considerand ca forta interioara si increderea in sine sunt suficiente pentru atingerea oricarui scop propus.

Multumim membrilor Asociatiei “INIMI L;A UNION” si dnei prof. CATALINA HODAN pentru participarea la actiune.

Mihaela Mihaescu

DIALOG PE TEME SOCIALE

mai 29, 2013 la 7:07 am | Publicat în Cum ne vad ceilalti, Integrare sociala, LUMEA IN CARE TRAIESC | Un comentariu

“Voluntariatul ne aduce impreuna” este sentimentul celor ce au transformat o intalnire relaxanta, intr-un prilej de evaluare a actiunilor intreprinse. Aceasta a fost atmosfera duminica, 26 Mai, cand la sediul IHTIS a avut loc un eveniment demn de consemnat.GRUP

Reusita colaborare dintre IHTIS si coordonatorul voluntarilor cu CES in Campania ABSENT – dar – NU DIN VINA MEA, dna Alina Raileanu, a fost generata de Dl Radu Cajvaneanu – APC Europe Direct. Acesta, cu prilejul primului popas la Dumeni, a fost rugat sa ne impartaseasca gandurile sale…

Apoi, rolurile s-au schimbat, dna Alina Raileanu a povestit despre activitatile de voluntariat actuale si viitoare, fara a aminiti insa despre noptile succesive in care a renuntat a se odihni…

Cateva ganduri personale, in calitate de gazda, mi-au fost si mie solicitate…

Pentru timpul petrecut la Dumeni le multumim oaspetilor nostri si nazuim la cat mai multe proiecte realizate impreuna.

DSCN9512
DSCN9518
DSCN9514
DSCN9533
DSCN9535

Mihaela Mihaescu

IMAGINI DE POVESTE …

mai 10, 2013 la 4:26 pm | Publicat în Cum ne vad ceilalti, Invata sa ma accepti!, Problemele noastre | Lasă un comentariu

IMAGINI DE POVESTE

Au trecut mai bine de 6 luni de cand este imposibil a ne dumiri privind la intrarea principala a Asociatiei IHTIS, care a devenit o placa de beton suspendata.

Intrucat, in toata aceasta perioada nimeni nu a sesizat diferenta existenta, fata de celelalte gospodarii, ridicam intrebarea fireasca DE CE?

Cautam un raspuns, motivul fiind unul bine intemeiat: pentru realizarea podului (stricat in vara anului 2012 datorita lucrarilor publice) inca se mai platesc lunar rate bancare…

Mihaela Mihaescu

Pagina următoare »

Creează gratuit un site web sau un blog la WordPress.com.
Entries și comentarii feeds.